A caress of the void

Pasind cu anarhie pe pietrele imbibate in purpura, scaldate in distorsul unei lumini crepusculare, continuu sa merg perfect constinent pe strada principala a nebuniei,care e tocmai rue de la réalité ,realitatea mea asa cum mi se deschide acum in fata cu maxima luciditate,cu toate imaginile mele,vii,oglindite si inaintand cu mine.

            Nu imi dadeam seama ca ma oprisem si fixam o balatoaca.Eram nebun, tocmai pentru ca aveam impresia luciditatii , a constiintei clare care o regaseam in oglindire.Si eram prea putred de mine insumi ca sa ii aud  ecoul surd :

« esti un chior nebun .. »